Mesajul Nadiei Comăneci pentru Simona Halep înaintea confruntării cu Sharapova, la US Open

Mesajul Nadiei Comăneci pentru Simona Halep înaintea confruntării cu Sharapova, la US Open
Publicat: 27/08/2017, 11:02
Actualizat: 27/08/2017, 11:02

Cea mai bună jucătoare de tenis care nu a câștigat niciodată un tuneu de mare șlem a avut ghinion la tragerea la sorți de vineri, care a pus-o față în față încă din primul tur cu Maria Sharapova, rusoaica ce nu se numără printre favoritele din acest an, după perioada de suspendare. Este un alt moment important pentru românca de 25 de ani.

Victoria în turneul de Mare șlem este ceva ce Nadia speră să reușească Simona, care s-a aflat de trei ori în 2017 la o victorie distanță de locul 1 mondial, iar mulți dintre specialiștii din zona tenisului s-au întrebat dacă piedica nu se află cumva mai degrabă în psihicul lui Halep decât în racheta ei.

Comăneci nu a comentat tragerea la sorți și a spus că o va susține pe Halep. Nadia și Simona s-au întâlnit în urmă cu trei ani în România, unde au jucat tenis și au făcut gimnastică.

„Locul 1 mondial stă în puterile ei, nu în predicțiile celorlalți”, le-a declarat Nadia celor de la The Post din casa ei din Oklahoma, unde conduce o academie de gimnastică. „A ajuns pe locul 2 venind de pe poziția 150, deci a câștigat multe turnee și va reuși să urce și mai sus”, a continuat Nadia.

Câștigarea titlului olimpic cu 10-le perfect a făcut-o pe Nadia Comăneci faimoasă. Noul documentar vorbește despre cum a reușit românca să ajungă la această performanță. Filmul îi va avea în „distribuție” și pe Martina Navratilova, Edwin Moses, Jack Nicklaus și Esther Vargeer.

Nadia recunoaște că nu îi place să îi dea prea multe sfaturi Simonei pentru că aceasta are propria echipă, însă spune că vor cina împreună de-a lungul turneului.

„Socializarea și timpul petrecut împreună înseamnă mult pentru amandouă. Nu pot interveni în pregătirea tehnică pentru tenis, însă mă gândesc la experiențele mele din gimnastică și, pentru a atinge cel mai înalt nivel, este nevoie de foarte multă încredere în tine și mult timp și tone de repetiții. Ca și în tenis, faci multe repetiții în gimnastică. Asta îți dă încredere în tine. Încrederea îți dă consistență și consistența te face să crezi că poți să faci asta zi de zi”, a explicat Nadia Comăneci.

Aceasta știe că, chiar și cei mai buni au zile proaste. În finala din acest an de la Roland Garros, Halep conducea cu un set și 3-0, înainte să piardă controlul partidei și să piardă în fața letonei Jelena Ostapenko.

„În unele zile nu puteam să-mi controlez corpul – nu puteam să sar, picioarele mele nu răspundeau – și-mi spuneam, asta nu-i o zi de zbor pentru mine. Ne uităm la Frech Open, Simona va învăța din acea experiență. Ea este singura care știe ce s-a întâmplat acolo și nu o va face din nou. Ea va câștiga Grand Slam-ul și va deveni numărul 1 mondial și apoi vom începe să ne întrebăm dacă va mai putea face asta din nou”, spune Nadia.

Ajunsă la 55 de ani, Comăneci joacă tenis destul de bine, Halep fiind cea care o motivează.

„Datorită succesului ei, mulți copii vor să joace tenis în România. Ar fi minunat pentru România și să ajungă numărul 1 mondial și sunt sigură că asta se va întâmpla în curând”, susține Nadia.

În 1976, Nadia Comăneci și Bruce Jenner au fost starurile Jocurilor Olimpice.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Peste...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Vedetele care vor participa la Survivor România 2025. Vor fi surprize mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cher dezvăluie cine este unicul bărbat celebru care a părăsit-o
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!